confesiunile unei copile certate cu zanele

de cand ma stiu am fost altfel,receptiva la durerea celorlalti....ca un burete....emotiva,visatoare,naiva,....nu ma plang.....am fost fericita ajutandu-i pe ceilalti,fara sa-mi pese de altceva....

e tarziu,am dormit cam mult azi,cred ca de vina e singuratatea...sau plictiserala....nu vreau sa ma victimizez,dar poate ca am lasat de prea multe ori....cam mult de la mine.in final nu m-am ales cu nimic....doar cu amintiri placute sau nu...

nu stiu cum se face,intotdeauna am cautat binele acela absolut in tot si toate,si am facut si bune si rele,dar niciodata nu am incetat sa sper in mai bine......

am dat cu piciorul unor lucruri stabile pentru vise si iluzii desarte....niciodata nu am apreciat lucrurile bune,si am vrut mai mult de la mine...m-am suprasolicitat.Mama spune ca sunt o nemultumita si o incapatanata......si ca nu-i bine....visele nu tin de foame.....iar de idealuri nici nu poate fii vorba.....trebuiesc starpite din fasa......

si observ cu durere ca nici sinceritatea nu ma ajuta...adica...degeaba sunt sincera daca cei din jurul meu se simt ofensati,de aproape tot ceea ce fac sau spun.

degeaba ma lupt cu societatea......si tot degeaba incerc sa fiu perfecta pentru toti ceilalti mai putin pentru mine...

mai devreme am scris despre natura si despre decizii,ei bine.....m-am decis sa incetez lupta asta inutila cu LUMEA.chiar nu ar trebui sa-mi pese daca ea ma accepta sau nu...eu sunt eu,si nu vreau sa ma schimb pentru nimeni

cui nu-i convine sa ma ignore,sunt invatata cu asta.......

sunt si raman o romantica incurabila si vulnerabila doar in fata sentimentelor....in rest raman ancorata puternic aici pe pamant.....si gandesc si sunt capabila sa iau decizii si sa le respect.....

asa ca............raman asa cum sunt.......