imposibila

Umilita sau nedemna de lumina zilei?aceasta este intrebarea si intreaga mea viata nu va fi suficienta ca sa incerc sa ma lamuresc. Am ramas singura,gata sa ma prabusesc in prapastie,la limita dintre intuneric si lumina,silindu-ma sa rad,inghitindu-mi lacrimile,gandind ca daca as plange in clipa asta asa as face toata viata mea de acum incolo,temandu-ma cel mai mult sa nu fiu groteasca,stiind ca ridicolul adaugat mie este un surplus de nenorocire si gasindu-mi pana la urma o placere otravita,un fel de masca. Cu ochii deschisi,apoape rataciti sub zapada ce cadea din noapte,mai degraba decat din cer,visam ca sunt nemuritoare,cutezatoare...libera!! Hotarat lucru:SUNT IMPOSIBILA! Infiorandu-ma de a vedea intr-un fel sau altul sangele meu scurgandu-se pe zapada. Un simulacru de sarut... Acum voi fi singura toata viata,cum sa nu o stiu de pa acum? Ma ascund,ma straduiesc sa fiu discreta expunandu-ma cat mai putin cu putinta,alegand penumbra si nu locurile aflate in plin soare,stau pe o insula numita IRONIE Sunt printre aceeia carora dragostea le este refuzata,si care,in consecinta trebuie sa desparta acest sentiment de dimensiunea incendiara si consolatoare a dragostei...