Lacrimile nu cunosc asteptarea...ma bantuie o senzatie de moarte,nu trebuie sa te iei dupa aparente,chiar daca evidenta pare a fi impotriva ta.
Mi-am sporit anxietatea,un soi de mila ma cuprinde privindu-ma fara sa ma vad,in clipa aceea as fi daruit totul cerului numai sa-mi pot parasii corpul.
Asteptam sa-mi soptesti jumatatile de adevar cu ajutorul carora omul lasa lucrurile in suspensie,dar tu... tu am izgoneai brusc din copilarie,straniul acord dintre timp si eu...
Mi-am zis ca:voi incerca sa zambesc mereu,chiar si atunci cand voi plange.
Singura mea speranta este aceea de a imblanzi destinul,doar asa pe chipul meu smuls timpului si noptii nu se vor zarii monstrii nocturni.
cu gura frematand dar muta soptesc,te iubesc!
Noaptea isi are frumusetea ei,deseori stralucitoare,iar ziua o intunericime ce nu depinde de alternanta umbrei si a luminii.
Simt cum ma prabusesc brusc in timp...zambesc,plang...
Tot plangand in timp ce merg,mi-e teama ca risc sa ma transform intr-o statuie de sare.
Am fost izgonita din ceva,ce inca nu stiam ca era vesnicia copilariei,traiesc la marginea taramului viselor unde naivii sunt capabili sa rosteasca adevaruri ce tin de ghicitori mai degraba decat de experienta.
Sunt indragostita de-o scaparatoare stea,dragosteas mea...tacuta
Voi lasa prada uitarii chipul unui copil pe care aproape ca nici nu l-am cunoscut,nu m-a lasat!
astept sa se videce rana provocata...nefiind niciodata altceva decat un fel de dezastru la care societatea,ceilalti,timpul...ne silesc sa participam...
Chiar daca nu ajung sa-mi iubesc suferinta pot extrage o satisfactie din tot ceea ce este mai rau si pot depasi relatia tulbure si obscena ce se infiripa intre victima si calaul sau.
Victima da,dar, inainte de toate,sunt propria mea victima de vreme ce ma resemnez,nimeni neputandu-ma determina sa ma schimb in aceasta privinta.
Mai ies din cand in cand din lumea pustie a cartilor,dragostea ma chinuie mai mult decat pe altii,iar acum vad sfarsitul oricarui lucru inainte sa-l fi trait.
No comments:
Post a Comment