intr-o zii fetita a hotarat sa paraseasca dulapul ei preferat...sa vada soarele pe care toata lumea il cauta cu ardoare...s-a invelit cu paturica plina de amintiri si cu broscuta la piept...a iesit..a pasit usor cu teama,simtea o senzatie stranie....se simtea ciudata....
a deschis usor usa castelului,a strabatut straduta pietruita..apoi portile mari s-au deschis....si gata!! era din nou in lume....
a bantuit o vreme privind nepasatoare la tot ceea ce se intampla in jurul ei,l-a zarit pe El,si brusc si-a adus aminte a cine mirosea broscuta...era fericit,zambea...l-a urmarit in tacere cu privirea.
Apoi si-a spus,ca doar pentru o zi sa fie si ea fericita...daca el poate si ea va putea,
Doar ca,naiva din fire s-a increzut in vorbe desarte,si a inceput din nou sa spere....in zadar...
apoi rusinata,a hotarat sa se intoarca pe straduta castelului,la dulapiorul ei..
acolo nu va suferii din cauza nimanui,isi repeta,grabindu-se spre intuneric...
dar....s-a ratacit si toate au disparut,s-au saturat sa o astepte,dulapiorul s-a incuiat crezand ca nu mai are nevoie de el...si a ramas singura,ca la inceput...cu paturica si broscuta..care nu mai miroasea a el....
acum cauta un loc in lume...sa-si construiasca din nou.....straduta si castelul......
(isi dorea sa nu fii parasit dulapiorul,ii era bine acolo......doar ca era singura
realizase ca nu poate traii acoperita de amintiri ,mirosind doar parfumul acela care in mod ciudat,durea.....
iar acum.....acum s-a pierdut pe strazi de piatra....ca si ea.....)
